Şi în anul şcolar 2021-2022, elevii de la Şcoala Gimnazială ,, Dimitrie Grecescu ” din Drobeta Turnu Severin , beneficiază de programul ,,After-School” pentru clasele 0-4, între orele 12:00 – 16:30. Acest program s-a dovedit a fi un real succes încă din anul şcolar 2016-2017, atunci când a şi fost iniţiat.

Iniţiatorii acestui proiect, directorul Alin Rapcea şi directorul-adjunct , Nistor Felicia, împreună cu ceilalţi colegi ai unităţii de învăţământ , au decis încă din anul 2016 să colaboreze într-un parteneriat de voluntariat pentru a ajuta atât părinţii copiilor care sunt la serviciu în intervalul orar 12:00-16:30, cât şi copiii care au nevoie de îndrumare pentru pregătirea temelor şcolare.

Programul After-School din cadrul Şcolii Gimnaziale ,, Dimitrie Grecescu ” s-a dovedit a fi un real succes, în urma feed-back-urilor pozitive primite atât din partea părinţilor, cât din partea copiilor. În cadrul programului , elevii beneficiază gratuit de prânz servit la şcoala, cursuri de limba engleză, cursuri de matematică distractivă, cursul ,, Descoperim Abecedarul”, dar şi de alte cursuri şi activităţi educativ-recreative cu personalul didactic calificat. De asemenea, elevii beneficiază gratuit şi de rechizite şcolare .
S-a dovedit a fi un proiect extraordinar pentru elevii de la Şcoala,, Dimitrie Grecescu” , întrucât îşi continuă activitatea şi în anul şcolar 2020-2021, iar solicitările pentru înscriere pot fi depuse la secretariatul unităţii de învăţământ, în perioada următoare.