Proiectul USR-PLUS propune ca cetățenii care hrănesc animalele sau păsările, inclusiv porumbeii, pe domeniul public sau privat al orașului să fie amendați drastic.
Concret, proiectul propune interzicerea hrănirii în spaţiul public a animalelor şi a păsărilor și amenzi de până la 200 de lei. Doi dintre consilierii locali USR-PLUS care au gândit acest proiect, au explicat într-o conferință de presă care a fost rațiunea acestui proiect care a iscat valuri de reacții în spațiul public. Unul dintre cei doi consilieri a susținut faptul că atunci când mergi să hrănești sistematic un număr de animale, este un abuz.
Aceștia au precizat că astfel de sancţiuni au fost introduse şi în alte mari oraşe europene precum Budapesta, Paris, Veneţia, Londra, Viena sau Helsinki, tocmai pentru a proteja inclusiv clădirile şi monumentele de patrimoniu UNESCO, grav afectate de excrementele foarte acide ale porumbeilor. Consilierul a susținut că și în Timișoara numărul porumbeilor a crescut necontrolat tocmai pentru că sunt bine hrăniţi de cetăţeni.
Un alt consilier local al URS PLUS a susținut că dacă ar crește numărul de porumbei s-ar ajunge la răspândirea bolilor în rândul oamenilor. Propunerile sunt încă în discuție și va fi organizată și o dezbatere publică, după care vor intra în consiliul local. Mehedințenii nu sunt de acord cu aceste măsuri și consideră că animalele de pe stradă sunt vietăți fără ajutor și trebuie hrănite de cetățeni.