Au trecut mai bine de 100 de ani de când insulina, descoperită de românul Nicolae Paulescu, a fost folosită pentru prima dată pe un pacient, în tratarea diabetului, tot într-o zi de 11
Astăzi se împlinesc 101 ani de la prima injecție cu insulin folosită pe un pacient.
Se întâmpla pe 11 ianuarie 1922, la puţin timp după ce profesorul Nicolae Paulescu a reuşit, în decembrie 1921, să facă epocala descoperire a insulinei în urma unor îndelungate studii experimentale şi observaţii clinice şi de laborator.
Primul pacient bolnav de diabet pe care s-a folosit insulina este Leonard Thompson, pe atunci în vârstă de 14 ani, care era internat la Toronto General Hospital. Prima injecţie cu insulină, care i-a fost administrată de către medicul Frederick G. Banting, i-a produs severe reacţii alergice, din cauza că insulina era impură.
Prin urmare, nu i s-a mai injectat insulina decât 12 zile mai târziu, după ce biochimistul James Collip a muncit zi şi noapte şi a reuşit să purifice extractul (sub îndrumarea lui John J.R. Macleod). Cea de-a doua injecţie, care nu i-a mai produs reacţii adverse şi i-a imbunătăţit considerabil starea sănătăţii, i-a fost administrată pe 23 ianuarie 1922.
În februarie 1922, Frederik Banting şi Charles Best au publicat un articol în care se prezentau rezultatele experimentale obţinute prin folosirea insulinei, noua denumire a hormonului pancreatic, şi care confirmau concluziile profesorului doctor român Nicolae Paulescu, al cărui articol despre descoperirea hormonului antidiabetic produs de pancreas, numit de Nicolae Paulescu “pancreina”, apăruse deja în data de 31 august 1921 în revista belgiană Archives Internationales de Physiologie.
Deşi articolul lui Banting si Best a apărut după articolul lui Paulescu, Premiul Nobel pentru Medicină din 1923 a fost acordat cercetătorilor canadieni Frederick Banting, pentru activitatea experimentală desfăşurată, şi lui John James Rickard Macleod, pentru utilizarea insulinei in practica clinică, deşi meritul principal l-a avut biochimistul Collip.
Banting, jignit de faptul că Best nu fusese menţionat, a decis să împartă Premiul Nobel cu el, iar Macleod l-a impărţit cu James Collip. Însă Nicolae Paulescu nu a fost menţionat absolut deloc.
În 1969, diabetologul scoţian Ian Murray a vrut să scrie un istoric al descoperirii insulinei şi a constatat că Paulescu publicase primul lucrări valoroase în care a descris cu lux de amănunte acţiunile hormonului antidiabetic pancreatic. Articolul său a apărut în 1971.
În reacţie, profesorul Tiselius, directorul Institutului Nobel, a anunţat atunci că Nicolae Paulescu merita cu prioritate să primească Premiul Nobel, în 1923, pentru descoperirea insulinei, dar – conform statutelor Comitetului – excludea posibilitatea unei reparaţii oficiale, exprimându-şi doar speranţa că “opera de pionerat” a lui Paulescu va fi elogiată cum se cuvine de forurile ştiintifice internaţionale.
RELATEAZĂ unitischimbam.ro 
