DOUĂ ELEVE ŞI-AU ÎMPĂRŢIT PUMNI ŞI PICIOARE CHIAR ÎN SALA DE CLASĂ

Scene de groază în incinta unei școli din județul Mehedinți ! Două tinere și-au împărțit pumni și picioare în sală de clasă. Incidentul a fost surpins și încărcat pe rețelele de socializare  chiar de  către colegii celor două minore. Oamenii legii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe.

Două eleve din localitatea Jiana s-au luat la bătaie, zilele trecute, chiar în sala de clasă. Culmea, totul a avut loc sub ochii colegilor, care însă nu au încercat nicio clipă să le despartă, ba chiar le încurajau. Aceștia au  asistat încântaţi la actul de violenţă şi chiar le susțineau să se lovească mai cu spor.Incidentul a fost filmat și a apărut pe o rețea de socializare în acest weekend.

Polițiștii orașului Vânju Mare s-au sesizat din oficiu, au identificat persoanele implicate în altercație și au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire și alte violențe.

Reprezentanții DGASPC Mehedinți au declarat că până astăzi, nu au fost sesizați oficial de nici o instituție privind situația celor două minore, ba chiar mai mult, aceștia s-au autosesizat. În urma anchetei sociale , se vor decide măsurile ce vor fi luate în ceea ce le privește pe cele două eleve . Acestea riscă să ajungă în centrele de plasament.

Cercetările vor continua pentru stabilirea tuturor aspectelor care au condus la producerea acestui eveniment.

Next Post

MICILE MAGAZINE PUN LACĂTUL PE UŞĂ ÎN PANDEMIE

mar mart. 23 , 2021
Pandemia si-a pus profund amprenta pe domeniul economic. Micile magazine se inchid unul dupa altul, iar unele dintre ele pun […]