FONDURI EUROPENE PENTRU DEZVOLTAREA MUNICIPIULUI DROBETA TURNU SEVERIN!

Luni, Primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, a semnat la Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, alături de doamna director Marilena Bogheanu, un nou contract de finanțare cu fonduri europene, pentru realizarea unui spațiu multifuncțional pentru activități sportive și recreaționale.

Noul proiect de urbanizare va fi realizat în zona străzii Someș (cartierul Banovița) din Drobeta Turnu Severin, pe un teren viran, aflat în acest moment în degradare.

„Utilizăm tot mai mult fonduri europene pentru dezvoltarea urbană a orașului, inclusiv în zone marginalizate, pentru îmbunătățirea infrastructurii, crearea de noi baze sportive și de agrement, pentru creșterea calității vieții severinenilor.”, a declarat primarul municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu.

Investiția ajunge la suma de  2.068.566,42 lei și este finanțată prin Programul Operațional Regional 2014-2020, în proporție de 98%, cota de co-finanțare din bugetul local fiind de numai 2%.

📌 Investițiile ce vor fi realizate:

✅ Modernizarea străzii Someș și amenajarea trotuarelor
✅ Construirea unei baze sportive cu terenuri pentru tenis, baschet, minifotbal, badminton, volei
✅ Amenajarea de locuri de joacă pentru copii și spațiu pentru fitness
✅ Iluminat public ecologic
✅ Rețea de fibră optică și wi-fi gratuit pentru zona publică
✅ Rețea de utilități publice

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.
Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Next Post

Județul Mehedinți se bucură de numeroase atracții turistice ce merită vizitate!

mie iun. 24 , 2020
Top cinci locuri spectaculoase din Mehedinţi: de la podul lui Dumnezeu la chipul lui Decebal mare cât un munte! 1. […]