Incendiu la cea mai mare platformă de reciclare din Europa.

O sută de oameni au fost evacuați, în această dimineață, în Buzău. Un incendiu uriaș a izbucnit pe platforma celei mai mari platforme de reciclare din Europa, poluând masiv zona.

Din cauza degajărilor mari de fum, populaţia a fost avertizată prin sistemul RO-ALERT să evite zona şi să îşi ia măsuri de autoprotecţie, să închidă ferestrele și să oprească sistemele de climatizare, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău.

Este vorba nu numai de un depozit de baterii uzate, ci şi de aparate de uz casnic ce urmau a fi dezmembrate. Se află pe o platformă betonată în jur de 700 de metri pătraţi. (…) Incendiul se manifestă cu violenţă şi degajare mare de fum. În momentul de faţă chiar s-a emis un mesaj RO-ALERT pentru cetăţenii din municipiul Buzău şi zona alăturată depozitului, prin care îi sfătuim să evite zona în care se manifestă incendiul şi, de asemenea, să îşi ia măsuri de autoprotecţie”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Vasile Prahoveanu.

Acesta a mai menţionat că angajaţii care se aflau la serviciu s-au autoevacuat şi nu există victime.

“Angajaţii care erau în timpul programului de lucru s-au autoevacuat şi nu avem persoane rănite la momentul de faţă”, a mai spus Vasile Prahoveanu.

Sursa: https://stirileprotv.ro/stiri/social/incendiu-la-un-depozit-de-materiale-reciclabile-populatia-avertizata-prin-ro-alert.html

Next Post

Se reiau zborurile cu Franța, Italia și alte trei țări europene.

mie iun. 24 , 2020
Cinci țări europene, printre care Italia și Franța, au fost incluse pe lista țărilor exceptate de la aplicarea măsurilor de carantină/izolare, […]