,, Economia circulară va crea locuri de muncă bine plătite în județul Mehedinți
În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România avea de îndeplinit, până în 2020, câteva obiective majore: minimum 50% rată de reutilizare și reciclare din masa totală a cantităților de deșeuri (hârtie, metal, plastic și sticlă), minimum 70% nivel de pregătire pentru reutilizare, reciclare și alte operațiuni de valorificare materială din minimum 70% din masa cantităților de deșeuri ne-periculoase provenite din activități de construcție și demolări, 60% valorificare a deșeurilor de ambalaje din total ambalaje introduse pe piața națională. La acestea, se adaugă oțintă anuală de 4 kg/ locuitor deșeuri electronice colectate și colectarea separată a biodeșeurilor în vederea compostării acestora.
În pofida îmbunătățirii legislației și a unei responsabilizări mai mari a decidenților publici, suntem departe de realizarea acestor ținte la nivel național, iar Mehedințiul, din păcate, mult sub această medie națională.
Ce putem face?
În Mehedinți realitatea ne arată că în afara municipiului Drobeta Turnu Severin, colectarea selectivă este inexistentă în comunitățile locale.Chiar și în municipiul reședință de județ, apar frecvent sincope generate de un control slab al autorităților asupra modului efectiv în care se realizează colectarea pe fracții de deșeuri.
Mai mult decât atât, avem pe teritoriul județului un depozit municipal de deșeuri neconform, cel de la Orșova, care încă nu este inchis; un risc major de afectare a calității mediului și a sănătății oamenilor. Sunt convins ca noul președinte al Administrației Fondului pentru Mediu, Dan Cătălin Vatamanu, mehedințean de al nostru, vicepreședinte al PMP Mehedinți, va realiza toate demersurile legale pentru a finaliza acest proces; mai ales că a fost deja aprobată suma de 2.540.566,23 lei în acest sens. Angajamentele asumate trebuie respectate ,iar ,eu, ca viitor președinte al CJ vreau ca județul nostru să nu mai aibă restanțe în sectorul de mediu.
Investiții inteligente în managementul integrat al deșeurilor
Planul Județean privind managementul integrat al deșeurilor( 2019-2025) nu trebuie să rămână pe hartie. Așa cum au rămas, din păcate, multe proiecte în Severin și în județ, în ultimii ani.
Am voința și știința să introduc economia circulară peste tot în județul Mehedinți. Deșeurile nu sunt reziduuri, ci resurse valoroase care pot produce bani și locuri de muncă printr-o gestiune competitivă. Acest lucru înseamna, în primul rând,investiții în instalații și sisteme performante de reciclare. Înseamnă ,în același timp, o constientizare profundă la nivelul UAT-urilor că povara deșeurilor poate fi transformată într-o mare oportunitate economică. Mai înseamnă , de asemenea ,o cultură a economiei circulare difuzată și asumată de toate categoriile sociale.
Gândiți-vă, spre exemplu, doar la faptul că am putea colecta toate resturile din grădinile gospodariilor( frunze, crengi, iarbă tăiată, coceni etc) si, în loc să le dăm foc ,le-am transforma în compost pe care l-am putea folosi ca îngrășământ pentru ferme,cu care am putea renatura maluri de râuri, parcuri,zone verzi distruse etc.
Din calculele specialiștilor pe care îi consult, reiese clar că in judetul Mehedinti am putea crea cca. 3000 de locuri de muncă, bine plătite, in urmatorii 4 ani în această industrie a reciclării; iar cifra de afaceri în sector, ar putea ajunge la zeci de milioane de euro.
De ce să mai intârziem pe acest drum?! E timpul să facem lucrurile să meargă!’’ a declarat Ion Cupă , candidat PMP la funcția de președinte al Consiliul Județean Mehedinți .
Sunt Ion Cupă #SoluțiaTA pentru Mehedinți.
Produs de SC. ALL FOR CORRECT INFORMATIONS S.R.L
Comandat de Partidul Mișcarea Populară – Organizația Județeană Mehedinți
CMF 21200020