LICOAREA LUI BAHUS CARE A FĂCUT CUNOSCUT JUDEȚUL MEHEDINȚI ÎN ÎNTREAGA LUME- VINURILE NOBILE DE CORCOVA

 Nu trebuie să te duci până în Italia sau Franța dacă vrei să deguști vinuri adevărate. Avem și noi, chiar aici în Mehedinți, podgorii de unde se extrag vinuri excelente. Este vorba despre podgoria de la Corcova unde există soiuri cultivate încă din timpul Evului Mediu, păstrându-și astfel amprenta originală. O dată ajunși aici, veți observa că locul emană istorie, distincție, dar și pasiunea de care dă dovadă întreaga echipă.

Când vorbim de cele mai bune vinuri olteneşti, numele Corcova trebuie musai să fie menţionat! Cu o veche tradiţie în domeniul viticulturii, localitatea e un „templu” natural. Mogoșanu Emil, inginer viticol, ne -a arătat împrejurimile întregii podgorii. Cu ochiul liber, am putut observa că domeniul Corcova pare desprins din rai.

Mogoșanu Emil- Inginer viticol

Cu o podgorie frumos răspândită pe dealuri, crama a fost pe vremuri parte din moșia boierului Anton Bibescu. Viticultura a existat probabil în această zonă și în timpul dacilor, fiind o zonă locuită şi nu foarte îndepărtată de capitala Sarmizegetusa, pe vremea aceea. În prezent, la Corcova lucrările sunt în toi, pentru ca băutori de vin să deguste cele mai bune arome în noul an viticol.

Apusă de mai multe ori de atunci și până în prezent, podgoria a renăscut din propria cenusă în 2005, atunci câînd compania Corcova Roy& Dâmboviceanu a cumpărat zeci de hectare în comună. Anii următori au adus multă muncă, investiţii dar şi transformări masive! Cramele au fost reconstruite și s-au replantat mai multe soiuri de viță-de-vie nobile.

Cu ajutorul echipamentelor moderne folosite, dar și cu  micile trucuri știute doar de membrii echipei, creșterea viăței de vie, este atent controlată. Culegerea se face manual, lădițele cu struguri fiind transportate cu cea mai mare grijă, alegerea strugurilor făcându-se, de asemenea, tot manual. Sunt o mulţime de ritualuri pe care angajaţii firmei le cunosc deja. Unul care ne-a atras atenţia este faptul că nu se folosesc ierbicide. Iarba creşte alături de soiurile de struguri roşii care devin mai puternice.

În acest moment, podgoria se întinde pe o suprafață de 70 hectare. Iar cu un climat favorabil,  chiar în varul dealului, vița de vie adună în struguri tot ce este mai bun pentru o licoare de calitate.

Corcova este o podgorie nouă pentru publicul de azi, care reia însă tradiţia producerii vinului de calitate, iniţiată în acest areal în urma cu mai multe sute de ani. Fie că vorbim de vinuri albe, roze sau roșii, seci sau dulci, mai toate sunt recunoscute printre cele mai bune. Vinurile oltenești nu trebuie să lipsească de pe masa niciunui român.

Next Post

RESPONSABILITATEA CIVICĂ IA AMPLOARE ÎN MEHEDINȚI! TOT MAI MULTE COMUNE CURĂȚATE BEC

mar apr. 20 , 2021
Reprezentanții Geoparc „Platoul Mehedinți”, nu se opresc și continuă șirul acțiunilor de ecologizare a ariilor protejate și mai ales a […]