13 cetățeni străini au încercat să treacă fraudulos Dunărea din Serbia în România. Întrucât traversau fluviul cu o ambarcațiune gonflabilă, iar vremea nu a fost deloc favorabilă, migranții au fost la un pas de înec. Aceștia au fost observați de către polițiștii de frontieră în localitatea Crivina.
Din cauza vântului puternic și valurilor mari, cetățenii afro-asiatici se aflau în periol de înec. 13 la număr, migranții încercau să traverseze ilegal fluviul Dunărea. Aceștia erau din Afganistan, Siria, și Iran. În barca gonflabilă, se aflau și doi minori de 2 respectiv 6 ani. Un echipaj naval de pe raza localității Crivina, i-a indentificat, aducându-i în siguranță la mal.
“În data de 08.05.2021, în jurul orei 05.30, o patrulă a polițiștilor de frontieră de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Porțile de Fier II – județul Mehedinți, pe timpul desfășurării misiunii de supraveghere, a observat pe direcția km. flv. 893 o ambarcațiune pneumatică cu treisprezece persoane, care se îndrepta din Serbia spre malul românesc al Dunării. Imediat, echipajul naval de pe una din ambarcațiunile Poliției de Frontieră a intervenit pentru a intercepta barca respectivă. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile (cod galben de vânt puternic, valuri mari) cei treisprezece cetățeni afro-asiatici se aflau în pericol de înec. Din acel moment polițiștii de frontieră au demarat o acțiune de salvare a persoanelor, acestea fiind aduse în siguranță la mal. ” a transmis purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Mehedinți, Corina Moraru.
Unul dintre migranți acuză o stare de rău, astfel încât a fost solicitat serviciul de ambulanță, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În acest moment, starea lui de sănătate este stabilă. În cauză, polițiștii de frontieră continuă cercetările, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.