OMUL SFINȚEȘTE LOCUL LA GÂRLA MARE

garla mareee 1 OMUL SFINȚEȘTE LOCUL LA GÂRLA MARE

Primarul comunei Gârla Mare, Baicu Dumitru,  a dat dovadă de un mare interes în ceea ce privește bunăstarea cetățenilor și creșterea nivelului de trai în comunitate , astfel încât asfaltarea drumurilor și a ulitelor, rețeaua de apă și canalizare ,dar și iluminatul public , au fost doar unele din principalele realizări la nivel local. Toți locuitorii comunei Gârla Mare sunt mulțumiți de activitatea primarului și spun despre acesta că a facut tot ce a putut pentru ei .

  • garlaaaaa 1 OMUL SFINȚEȘTE LOCUL LA GÂRLA MARE
  • garlaaa mare 2 OMUL SFINȚEȘTE LOCUL LA GÂRLA MARE

Condițiile deplorabile în care tinerii comunei învățau , au fost date uitării. În acest moment , scoala este reabilitata și în continuare se aduc îmbunătățiri. Cadrele didactice apreciează implicarea primarului Baicu Dumitru, acesta fiind foarte apropiat de sistemul educațional din comună, fiind alături de cadrele didactice și de copii, sprijinindu-i  în a-și desfășura, în cele mai bune condiții, activitatea.

garlaaa mareeee OMUL SFINȚEȘTE LOCUL LA GÂRLA MARE

Sătenii sunt mândri de primarul localității datorită interesului pe care acesta l-a acordat de-a lungul timpului. Investiții ample au avut loc în ultimii ani. Deci, putem afirma faptul că omul sfințește locul și în comuna Gârla Mare.

Next Post

POLIȚIST MEHEDINȚEAN RĂPUS DE COVID-19. DOLIU ÎN FAMILIA IPJ MEHEDINȚI

vin nov. 20 , 2020
Este doliu în familia IPJ Mehedinți, după ce unul dintre eroi,  diagnosticat cu COVID-19  s-a stins din viață în această […]
politist mort1 POLIȚIST MEHEDINȚEAN RĂPUS DE COVID-19. DOLIU ÎN FAMILIA IPJ MEHEDINȚI