Odată cu apropierea alegerilor, efervescența politicienilor crește! Acest lucru s-a întâmplat și în timpul ședinței Consiliului Local din Drobeta-Turnu Severin. În timp ce aleșii locali ai Partidului Social Democrat caută soluții viabile pentru racordarea la gaz a severinenilor, PNL-iștii au găsit , de cuviință, să profite în scopuri electorale de această problemă gravă a Severinului , uitând faptul că ,în ultimii 8 ani, nu au venit cu nici o propunere concretă și sustenabilă pentru racordarea la gaze a cetățenilor din municipiul nostru .
Edilul orașului Drobeta-Turnu Severin, Marius Screciu, a prezentat în cadrul ședinței soluțiile posibile pentru ca racordarea tuturor cetățenilor noștri la rețeaua de gaze, să se tranforme din vis în realitate. Partidul Național Liberal se pare că pune bețe în roate inițiativelor primarului și încearcă amânarea racordării la gaze doar pentru ca Marius Screciu să nu câștige puncte electorale, nepâsându-le ,însă, de cetățenii care i-au trimis ’’acolo’’ să le reprezinte interesele .
Odată cu apropierea datei de 27 septembrie, amnezia a lovit consilierii locali PNL. Uitând faptul că în ultimii 8 ani au făcut parte din conducerea primăriei Drobeta-Turnu Severin, membrii Partidului Național-Liberal au găsit ,de cuviință, să arunce cu noroi în soluțiile găsite de primarul Marius Screciu, fără să vină ,în schimb, cu propuneri care să rezolve nevoile cetățenilor de a fi racordați la sistemul de alimentare cu gaz .
Partidele politice își ascut săbiile în această perioadă, iar singurii care au de suferit ,în urma războaielor electorale, sunt cetățenii .