O tanara de 25 de ani a fost arestata preventiv pentru 30 de zile dupa ce a fost prinsa in timp ce a comercializat 100 de pastile de ecstasy, informeaza Inspectoratul de Politie Judetean (IPJ) Satu Mare.
Potrivit sursei citate, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Satu Mare, au efectuat o acţiune de prindere în flagrant delict, în municipiul Oradea, într-un dosar având ca obiect comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.
„Poliţiştii au prins în flagrant delict, în municipiul Oradea, o tânără, de 25 de ani, din aceeaşi localitate, în timp ce ar fi comercializat 100 de comprimate de ecstasy. Ca urmare a constatării tehnico-ştiinţifice efectuată de către specialiştii Laboratorului de Analize şi Profil al Drogurilor Cluj-Napoca, s-a stabilit faptul că întreaga cantitate de comprimate are ca substanţă activă MDMA (drog de mare risc). La data de 3 ianuarie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Satu Mare au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de persoana în cauză, ulterior aceasta fiind prezentată unui judecător de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare, care a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile”, precizează sursa citată.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română. Relatează agerpres.ro