ZIUA INTERNAȚIONALĂ A IEI VA FI SĂRBĂTORITĂ MIERCURI LA CETATEA MEDIEVALĂ A SEVERINULUI!

Cetatea Medievală a Severinului este gazda de anul acesta a unei noi ediții a Zilei Internaționale a Iei.

Severinenii sunt așteptați astazi, 24 iunie, începând cu ora 18.00 într-o nouă locație, unde organizatorii au pregătit un frumos program artistic la care va fi prezent și Ansamblul folcloric Danubius.

Ziua Universală a Iei este sărbătorită în principalele orașe ale țării prin numeroase târguri tradiționale și expoziții, printre care se numără și municipiul Drobeta Turnu Severin.

Potrivit Institutului Cultural Român 24 iunie, ziua universală a iei, este sărbătorită din anul 2013, în noaptea „cerurilor deschise”, aceeași zi cu sărbătoarea de Sânziene.

În scurt timp, evenimentul a devenit global, fiind sărbătorit în peste 50 de țări de pe șase continente. Totul pentru a promova bluza tradițională și obiceiurile românești.

Ziua Universală a Iei celebrează piesa principală a costumului popular românesc, dar și ideea de feminitate, întrucât termenul „ie” este atribuit exclusiv cămășii populare femeiești. Redescoperită permanent, reinvestită cu semnificații, ia a stârnit întotdeauna fascinație.

Next Post

ACCES GRATUIT LA INTERNET ÎN PARCUL TRAIAN, PROMENADA CRIȘAN ȘI PĂDUREA CRIHALA DIN DROBETA TURNU SEVERIN!

mie iun. 24 , 2020
Drobeta Turnu Severin este printre primele orașe cu acces gratuit la internet în spații publice. Proiectul a fost posibil dupa […]